cum a ajuns doctorița Flavia un alibi pentru crima perfectă

În spitalele românești mor oameni de-am'pulea de 30 de ani, nu de ieri. Pentru că avem medici proști care și-au luat examenele pe șpagă, pentru că fură și spitalul nu mai are ce-i trebuie, pentru că asistentele sunt neglijente cu tratamentele și te tratează ok doar dacă le dai șpagă. Avem problema la nivelul Cronic, nu a apărut o dată cu pandemia.

O dată cu pandemia au apărut și alte probleme. Cum ar fi, de exemplu, că statul minte că are de toate, deși nu are. Cum ar fi achiziția de prostii inutile la prețuri colosale. Cum ar fi comportamentul de căcat al medicilor, care au reușit performanța să nu salveze de covid19 peste 20.000 de oameni. Populația a cinci comune mari. Atâția oameni au murit în secțiile ATI. Ca procent din total pacienți ATI, suntem pe primul loc din Europa. Și Albania a salvat mai mulți. Ei bine, știind toate astea, să vii să spui că acum vor muri și mai mulți pacienți ATI din cauza doctoriței Flavia CumOCheamă, este o mizerie fără margini. Și trist este că nu auzim doar la medici, ci și la oficiali și influenceri.

Pentru cine și-a deschis mai târziu spiritul critic: de ieri, trompetele plătite și/sau idioate spun două lucruri:

  • 1. că doctorița Flavia a zis că oxigenul face rău pacienților critici
  • 2. că pacienții care o cred pe doctoriță refuză oxigenul în secțiile ATI

De fapt, doctorița a spus că:

  • 1. în secțiile ATI medicii dau prea mult oxigen pacienților
  • 2. oxigenul în exces face rău pacienților.

Iar ambele afirmații sunt susținute chiar de postări mai vechi ale contestatarilor ei de azi. Libertatea l-a citat chiar pe șeful medicilor de ATI din România care spune că ATI-iștii habar n-au să dea oxigen (link), iar Hotnews a publicat un video pe tema nocivității oxigenului în exces (link).

Și atunci, de ce tot circul ăsta, pornit ieri? Simplu: pentru că statul român știe că e de căcat la capitolul medicină. Știe că a rămas cu cei mai slabi dintre medici, pentru că cei buni s-au cărat afară. Știe că e plin de pile, curve și profitori politici de la poarta spitalelor până în sala de operație. Știe că o să mai moară mai mulți oameni decât ar trebui și o folosește pe doctorița Flavia pentru a disemina ideea că pacienții sunt de vină. Nu statul, nu medicii de căcat, nu spitalele rușinii: doar pacienții sunt de vină.

Practic, oricare din noi, dus mâine la ATI, poate fi complet abandonat până moare sufocat, iar dacă pe foaia lui medicală va scrie "pacientul a refuzat tratamentul cu oxigen", nimeni n-o să-și pună întrebări, pentru că știe deja, din presă, că există oameni care refuză tratamentul. Martorii lu' Flavia. Niște sectanți proști. Să moară, dă-i în pula mea.

DISCLAIMER: Nu sunt fanul doctoriței Flavia și mă doare-n pulă de viitorul ei (am detaliat aici). Ce mă deranjează pe mine este să văd responsabilii de peste 20.000 de decese cum arată cu degetul, senini, spre altcineva decât spre ei. Și nici nu arată, vreunul, o singură hârtie pe care un pacient a semnat sub declarația "refuz tratamentul cu oxigen". Bizar, nu?, sa-mi spui că există mulți oameni X, dar să nu fii în stare să oferi o singură dovadă în acest sens. Plus că așa spune legea că trebuie, de-aia i-au legat și sedat la Sibiu pe nefericiții ăia, că nu semnaseră hârtia. De-aia i-au salvat până i-au omorât.

*** pe același subiect, dar ceva mai dezlânat prezentat, în format audio, mai jos.

Media

© 2023 Bogdan Stoica