despre momentul Nokia al Bisericii Ortodoxe Române

A trecut și Paștele ăsta. Au fost cele mai light sărbători pascale din câte am trecut. Fără magazine golite, fără isterii colective, fără mii de sticle sparte pe străzi. Sigur, media zugrăvește în continuare acel tablou, ca să-și vândă clickurile, dar realitatea e că totul a fost mai puțin furios și intens. Inclusiv slujba de Paști. La biserica din cartierul meu, la care ies mereu cu lumânarea mea în formă de Nikon, am văzut oameni mai degrabă relaxați decât pătrunși de ce se auzea din boxe. După ce a ieșit Lumina din biserică, au mai trecut doar 10 minute până când publicul s-a redus cu 80%. În alte 50 de minute se stinsese lumina în 90% din apartamentele din zonă.

Și mesajele creștinești de a doua zi au fost puține. Și postările pe facebook.

Încet-încet, Paștele este redus la statutul de "zile libere". 

Și e normal. Se întâmplă din cauza că preoții ortodocși, în marea lor majoritate, acționează împotriva scopului principal al bisericii, acela de a aduce, necontenit, ostași noi în Oastea Domnului. 

În loc să se bucure că oamenii folosesc, de sărbătorile pascale, saluturi specifice, preoții ortodocși critică oamenii pentru că zic "Paște Fericit" în loc de "Hristos a Înviat".

În loc să accepte că nu suntem toți la fel, preoții ortodocși încă bombăne tinerele venite cu fuste "prea scurte" în biserica, la slujbă.

În loc să zică "mulțumesc" fiecărei babe care da din puținul ei cinci lei pe lumânări, preoții ortodocși bombăne zgârcenia oamenilor cărora "li s-a mărit pensia dar dau la biserica tot atât" și pupă în cur niște personaje abominabile, doar pentru că, din ciordelile lor, fac și o donație consistentă bisericii. 

Dacă vă uitați în istorie, biserica, oricum s-a numit ea, a avut succes cât timp a primit cu brațele deschise pe oricine. Preoții care s-au dus în Africa, în mijlocul mancătorilor de oameni, și i-au convertit, au făcut mare biserica catolică, nu cei care au urlat din amvon "nu sunteți tunși, afară!". Mormonii ăia, care bântuie acum orașele României, cu cămășile lor albe și cu geanta purtată în diagonală, discutând cu oamenii despre orice, cresc acum biserica lor. Purtătorii de sutană ortodoxă au uitat principalul lor scop: prozelitismul. Cum faceau Străbunicii lor, in perioada 1700-1900. Au uitat să meargă cu "oferta" lor și să o prezinte oamenilor, în speranța că aceștia le vor cumpăra "produsul". Am cunoscut și preoți de căcat, și personaje absolut formidabile. Din păcate, la ambele categorii am văzut acest comportament: se poartă de parcă au prea mulți "clienți". Îi ceartă. Ultima oară când am auzit un preot vorbind (altfel, un personaj onorabil) a spus că e nasol că oamenii se roagă acasă și nu mai vin la biserica.

Pe bune, man? E nasol că eu și Dumnezeu avem o conversație privată, la o țigară, în sufrageria mea, și că nu suntem la tine la serviciu, să-mi ceri să-ti pun într-o pungă chiștoacele? 

De parcă Dumnezeu ar fi cel care are nevoie de țigări. De parcă Dumnezeu ar fi un cretin d-asta, limitat, care judecă oamenii după lungimea fustei, a părului, după tatuaje și după timpul petrecut la slujbă. De parcă el ar avea nevoie de biserici pline, nu tu. De parcă el are nevoie de bani pentru clopote din aur, limuzine luxoase, sau sute de mii de hectare de păduri. De parcă Dumnezeu este cel care are nevoie să nu plătească impozite. 

Biserica ortodoxa romana este intr-un moment Nokia al evolutiei sale. Sau nu stiti ce inseamna Nokia? Era cea mai mare companie de telefoane mobile din lume. In doar cativa ani, refuzand sa accepte trendul smartphone-ului, a ajuns un brand retro.

***

Cartile mele sunt aici:

https://bogdanstoica.ro/shop

Citeşte mai departe ...

Cum trece ALDE de la Partidul Violatorilor la Partidul Soferilor de Cacat

Cand credeam ca nu exista ceva mai stupid decat eliberarea violatorilor din inchisori, maxima realizare a ministrului ALDE, un coleg de partid de-al lui Tudorel Toader imi arata ca ALDE are resurse umane diverse, si ca nu vrea sa ramana in istorie doar ca Partidul Violatorilor, ci si ca Partidul Soferilor De Cacat. Ștefan-Alexandru Băișanu il cheama pe ceea ce eu cred ca o sa fie noua vedeta a bancurilor politice. Ia fiti atent ce vrea:

"șoferii sa poata alege perioada de suspendare a permisului auto într-un interval de un an de la data contravenției".

În expunerea de motive, deputatul ALDE scrie că de lege ar beneficia șoferii care „pentru o încălcare minoră a unei reguli de circulație nu mai pot lucra și rămân fără pâine".

Boss, esti cumva tampit? Daca era vorba de "o incalcare minora", nu-i lua politistul permisul. Permisul se suspenda pentru "incalcari majore". Asta este chintesenta legislatiei rutiere: pentru nereguli mici platesti amenda, pentru nereguli mari ramai fara permis

Nici in plan psihologic nu e buna ideea creata a deputatului ALDE. Ia pedepsiti-va voi, copilul, pentru absentele de la scoala de saptamana asta, cu "adio internet" la vara. Pai la vara nu-l mai vezi acasa, e mereu cu amicii, pe wirelessu' cafenelei, in pula mea.... Daca ideea deputatului ALDE devine realitate, toti soferii profesionisti cretini isi vor programa suspendarea permisului cand intra in concediu, iar comportamentul lor stupid in trafic va fi acelasi. 

Nici pentru politisti nu suna bine. Oamenii in uniforma stiu ca daca opresc azi un dement si-l lasa pe loc fara dreptul de a conduce, sunt ceva sanse ca oligofrenul sa se gandeasca de doua ori, data viitoare inainte sa mai faca o manevra cretina. In varianta aldistului lu' Peste, soferul ala o sa-i zica politistului: "am sa te rog sa-mi sugi si mie pula, maine, cand ma intorc tot pe aici, pentru ca io o sa raman fara permis cand vrea pula mea si cand plec in Italia, la veri, nu cand vrei tu".

„Sunt de părere că la nivel național avem o problemă mare legată de suspendarea permiselor de conducere ale șoferilor”, susține deputatul ALDE Alexandru Băișanu în expunerea de motive a proiectului. Esti de parere foarte prost, boss. Ideea asta, cu totul, te face sa pari fie un tampit sinistru, fie un nene pentru care regulile de circulatie sunt de cacat si pot fi incalcate. Nu sunt. In Romania mor, anual, pe sosele, cinci mii de oameni (populatia unei comune, in pula mea), mare parte din cauza unor soferi cretini care cred ca nu toate regulile de circulatie sunt importante. Printre ei, chiar Calin Popescu Tariceanu, liderul ALDE, lasat fara permis de prea multe ori ca sa-l mai consideri un om responsabil, demn sa conduca o tara.  

Cand ai timp, deputatule, te rog sa te uiti pe lista de mai jos si sa-mi scrii si mie care din chestiile alea ti se par "incalcari minore". Ca sa stiu la ce fel de doctor sa-ti zic te duci. Si nu cumva sa mai candidezi, te rog. Toate victimele accidentelor de circulatie ar putea scrie MUIE pe lista ALDE din care faci parte. Eu, de exemplu, daca as fi in situatia sa pun flori, anual, undeva pe-o margine de drum, asa as face. 

Potrivit Codului Rutier, șoferii raman fara permis daca: 

  • au depășit coloanele de autoturisme oprite la semafor
  • nu acorda prioritate de trecere pietonilor sau autovehiculelor care au acest drept;
  • trec pe culoarea rosie a semaforului
  • nu fac ce zice politistul din trafic
  • se intercaleaza într-o coloană oficiala
  • circula aiurea pe sens opus
  • conduc sub influența băuturilor alcoolice
  • conduc masini cu defecțiuni grave la frâne sau direcție
  • depășesc cu mai mult de 50 km/h viteza maxima admisa

cartile mele sunt aici...


w1w2w3 w5w4w6 w00
... si pe Amazon.

 

 

Citeşte mai departe ...

"aparent fara motiv" in pizda ma-sii! era cu nasu'n telefon.

"...aparent fara motiv, a parasit banda 1 si a lovit prima maina de politie de pe banda de urgenta, dupa care a lovit-o si pe a doua. Soferul a scapat nevatamat [w]". Uite, asta e un moment in care Politia Romana trebuie felicitata. Inca isi alege relativ bine oamenii. Daca eu eram unul dintre politistii din cele doua masini lovite de acest imbecil, il gasea Salvarea in dauna totala, nu "nevatamat".

Exista o singura situatie, la volan, in care poti face doua accidente in cateva secunde, nu unul: cel in care esti cu ochii in telefon. La primul impact nu intelegi ce s-a intamplat, iar cand te dezmeticesti cat de cat e prea tarziu sa-l mai eviti pe al doilea. V-o spune unul care a facut asa ceva. In anii 2000, abia imi venise iPad-ul din SUA. Logic, ca orice cretin care vede ceva nou, il foloseam nonstop. Scriam o stire, la volan, ruland cu 30 la ora, dupa ce plecasem de la semafor, in coloana. Masina din fata s-a oprit, iar eu, cu ochii in tableta, i-am tras una'n portbagaj lu' ala din fata de-am dat soferul cu capul de volan. A iesit ala si m-a injurat ca pe un bou ce eram. Abia atunci am realizat ce s-a intamplat, pentru ca in secunda impactului eu trimiteam un email, nu eram atent la trafic, la masini, la ce-am facut, ca sa pot sa franez macar in ultima clipa, sau sa inteleg ce-am facut pana sa cobor din masina. In varianta mea, eu mergeam, si brusc am sarit in timpul in care lovisem o masina. Asa ca am tacut cat timp m-a facut ala albie de porci. O meritam. De atunci nu-mi mai folosesc telefonul la volan. Vorbesc la el, pe cat posibil, pe speaker. I-am luat si un suport, sa stea in bord, nu in mana. Daca e ceva urgent de scris, folosesc alea 30 de secunde de la semafor, sau trag pe dreapta. Si ma felicit singur ca fac asa. Cand mi-a sarit psihopata aia in fata masinii, n-as fi franat la timp, si, desi eram pe verde, iar idioata pe rosu, acum as fi avut un preafrumos dosar de vatamare corporala din culpa. Si am curaj sa fac pariu pe orice, pe orice, intelegeti?, ca dobitocul care a lovit azi doua masini de politie, pe rand, bagand in spital un politist venit la locul altui accident, era cu nasul in telefon.  Pentru ca:

vad nonstop soferi idioti trecand la milimetru pe langa pietoni idioti. Primul e cu nasul in telefon iar al doilea considera trecerea de pietoni o continuare a trotuarului. 

vad/aud mult prea des frane bruste, in intersectii, de parca soferul ala atunci s-a trezit.

aud mult prea des la amici, spunandu-le altor amici "te-am salutat azi, dar erai cu nasul in telefon".

Mai nou, aud si la amicii politisti ca principala cauza de producere a accidentelor rutiere este folosirea telefonului mobil. Nu prea ma mir, sa fiu sincer. Precum v-am spus, eu am inceput sa ma port normal dupa ce era s-o fac de oaie. Asa suntem noi, ca natie: pana nu taiem padurile nu credem in furtuni, pana nu umplem raurile de bidoane nu credem in inundatii, si pana cand n-o sa ne calcam unii pe altii cu masina n-o sa credem ca telefonul mobil ne face rau. Desi saracia asta ne-a cauzat, deja, doua defecte, tot mai evidente:

- ne-a alienat complet: nu mai putem sta la o masa, intr-un loc, privind in jur; ne refugiem in cacatul ala de ecran, nonstop, pana vine ciorba.

- ne-a facut mai prosti: pana sa am telefon mobil stiam o suta de numere de telefon, pe de rost; acum il mai stiu doar pe al meu. 

*******

cartile mele sunt aici...

w1w2w3 w5w4w6 w00
... si pe Amazon.

 

 

 

Citeşte mai departe ...

Bancile cele rele si ipocritul de Dragnea

L-ati vazut pe Dragnea, aseara, cum se plangea de comportamentul bancilor? Cum amesteca, dupa toate regulile dezinformarii, inventate de rusi si perfectionate de americani, lucruri adevarate si dureroase cu parsivenii de Teleorman? Ia fiti atenti: 

"Am văzut la Coca Cola, profit 14 la sută, este super corectă. Băncile, companiile din energie, din retail, sunt cu 1 și ceva la sută. Sunt absolut sigur că-și ascund profiturile. Sunt companii foarte mari care nu merg într-o țară să se afle în treabă. Hai să avem o situație, în care să vedem toată cifra de afaceri obținută în România de toate companiile străine și să vedem și impozitul pe profit care a rămas în România. Eu nu-s nebun, sunt un pic patriot", a afirmat Liviu Dragnea la Antena3.

Esti pe dracu'. Daca erai patriot nu te imbuibai asa, din banii tarii pe care zici ca o iubesti. Iar cu bancile ai dreptate. Da, bancile si multe alte companii din finante, energie si pharma isi ascund profitul obtinut in Romania. Dar o fac fiindca de 30 de ani ati pus la Finante numai prosti sau slugi de-ale lor. Au avocati si contabili foarte-foarte buni care iau legea, o citesc si apoi se pisa cu bolta pe Misa, pe Teodorovici si pe restul incompetentilor pe care i-ai numit tu cu toanta ta la conducerea tarii. Nu o fac ilegal. Li se permite sa o faca.

Vrei sa opresti fluviul ala de bani care iese din Romania? E foarte simplu: impoziteaza, tati, orice plata facuta din Romania catre o companie dintr-un paradis fiscal. Ca banii astia circula prin banci, nu cu barca pe Dunare, noaptea. Sunt plati la vedere, inregistrate, se stie tot, din 1990 incoace. 

Problema e ca nu vrei. Si nu vrei pentru ca si tu, si alte jeguri de politica, din toate partidele, tot asa va scoateti din tara banii furati. Restul e mangleala, pe care o enunti cu tupeu doar in fata acelor realizatori tv despre care stii sigur ca nu ti-ar pune intrebari incomode. Ca daca ai veni la Ploiesti si ai stai doar cu mine la taclale ti-ar curge sange din ureche, in zece minute. Ipocritule. 

 

************
cartile mele sunt in librariile Carturesti, Diverta, Humanitas, dar si pe net, aici: 
https://edituraunivers.ro/book-author/bogdan-stoica/

... daca locuiesti in afara Romaniei, cumpara-le de pe Amazon:
https://amzn.to/2CEYuA6

 

Citeşte mai departe ...

cum să faci Columna lui Traian să arate ca o pulă

E destul de greu sa faci columna lui Traian sa arate ca o pulă. Trebuie fotografiata intr-un anumit unghi, intr-o anumita lumina, ca unele lucruri sa se vada mai bine iar altele deloc. E destul de greu, de asemenea, sa o fotografiezi stramb. E atat de mare incat poti alinia camera foto dupa ea, si e atat de prezenta, dreapta, in imagistica turistica a Romei, incat nu prea ai cum sa o fotografiezi stramb.

Pe pagina presedintelui Romaniei, insa, ambele lucruri sunt posibile. Ia uite:

sase2

A baut, s-a imbatat, ii era lene, cineva a trecut si i-a dat peste mana exact cand facea fotografia asta? Dracu' stie. Cert este doar ca nu doar pe fotograf l-a durut in pula ca masacreaza cel mai important monument despre noi aflat in afara granitelor tarii. Tot in pula l-a durut si pe ala care a postat-o pe facebook-ul lui Iohannis, desi putea sa repare 90 la suta din raul facut, indreptand si cropuind altfel fotografia. Asa:

sase1

Cei doi cretinei au loc sa se desfasoare in voie pe pagina prezidentiala. Ce, credeti ca e prima oara cand pe pagina lui Klaus Iohannis apar poze de cacat cu monumente? Mai tineti minte cand s-a pus in cur la Masa Tacerii, a lui Brancusi? Nici n-ar mai trebui sa ne mai batem capul, omu' are emotii cat un aspirator...

 

Columna lui Traian este un monument antic din Roma construit din ordinul împăratului Traian, in anul 113, pentru comemorarea victoriei sale în Dacia. Columna are exteriorul prevăzut cu in 124 de basoreliefuri, în spirală, ce reproduc războaiele dintre romani și daci. Columna are o înălțime de aproximativ 40 de metri și conține 18 blocuri masive de marmură de Carrara, fiecare cântărind 40 de tone. O copie a bazei Columnei lui Traian și copii ale scenelor reprezentate pe acest monument sunt expuse într-o sală a Muzeului Național de Istorie a României.

 ******************

citeste si:

 ******************

Cartile mele sunt in librariile Carturesti, Diverta, Humanitas, dar si pe net, aici: 

https://edituraunivers.ro/book-author/bogdan-stoica/

... daca locuiesti in afara Romaniei, cumpara-le de pe Amazon:
https://amzn.to/2CEYuA6

 

 

Citeşte mai departe ...

exercitiul Notre-Dame

Imaginați-va că, mâine, când va fi stins incendiul de la Notre-Dame de Paris, în Franța o să fie curente de opinie cum au fost la noi, pe vremea cand mi s-a parut cool sa scriu zece motive pentru care e bine ca avem Catedrala. Nu știu cum ar putea fi posibil, dar hai, faceți exercițiul asta. Doar asa, for fun.

  • Vă imaginați presa franceză și partidele de opoziție protestând împotriva alocarii de fonduri pentru salvarea catedralei Notre-Dame?
  • Vă imaginați un eveniment pe facebook numit "vrem spitale, nu notre-dame", la care sa dea partikip un milion de oameni?
  • Vă imaginați circa două-trei milioane de francezi vituperând pe facebook împotriva catolicilor bătrâni și fără dinți, care se roagă la Dumnezeu ca niște cretini?

Nu merge, nu? Eram sigur.

  • O fi din cauză că francezilor le convine că au o religie importantă de pe vremea strabunicilor?
  • Că le place faptul că Notre-Dame aduce, anual, 14 milioane de turiști în țara lor?
  • Că nu sunt proști?
În altă ordine de idei, rugați-vă la ce Dumnezeu vreti voi să nu aflăm, in zilele următoare, că un muncitor român care lucra la renovarea catedralei Notre-Dame a fumat pe schelă și....

 ... cărțile mele sunt aici: 

 

Citeşte mai departe ...

aurul Romaniei si manevra Venezuela

Trei știri de iarna asta: cea mai nouă sus, cea mai veche jos. România este - logic! - jos. 

Venezuela nu poate sa-si retraga aurul depozitat in Anglia. Motivul: Guvernul Angliei crede ca Maduro e un dictator nenorocit. Asa si e. Dar nu exista nici un embargo, sau vreo alta forma de sanctiune, oficiala, impotriva Venezuelei. 

Aurul Romaniei, in valoare de 4 miliarde de euro, e tot in Anglia. 

Acum, nu stiu: cand esti o tara, dreptul tau asupra aurului tau depinde de evaluarea pe care ti-o face guvernul Angliei? Adica e ok sa le dai aurul spre pastrare cand esti un dictator nenorocit, dar nu e ok sa-l retragi tocmai pentru ca esti un dictator nenorocit?

Pe de alta parte, la ce conducatori are Romania, de unde coaie sa-si asume cineva fraza: "#babaieti, hai sa facem asa: va dam aur de 4 de miliarde de euro sa-l pastrati, dar tineti si voi aur de 4 miliarde in Romania. Sa nu ne faceti si noua manevra Venezuela"?

cartile mele sunt aici...

w1w2w3 w5w4w6 w00
... si pe Amazon.
Citeşte mai departe ...

Ciolos, Barna, Tariceanu si Orban la testul porumbului

Uite, asta e un moment de testare a politicienilor si presei, deopotriva. Nici n-ai zice, la prima vedere, dar este.

Asta e stirea: "România se află pe primul loc la producţia de floarea soarelui si porumb din Uniunea Europeană ... arata statisticile Eurostat din 20 decembrie ... locul trei la producţia de cereale ... locul patru la grâu”.

Oricine ar fi ei, agricultorii astia din porumb si floarea soarelui merita toatele laudele. De bine de rau, au pus Romania, pe primul loc la altceva decat imigratie si coruptie. 

Eu abia astept sa vad ce o sa spuna presa aservita de pe ambele parti. O sa dea stirea asa cum se cuvine sau o sa puna in valoare partile ei negative. Unii o sa laude PSD, de parca Petre Daeea a facut ceva concret pentru agricultura, iar ceilalti o sa spuna ca ne bucuram degeaba, pentru ca productiile record nu au fost obtinute de agricultori romani, nu de firme cu capital romanesc.

Abia ii astept si pe politicieni. Parca-l vad pe Ciolos cum zice "datorita masurilor mele, de acum doi ani, s-a petrecut asta", iar pe useristi ignorand complet subiectul, pentru ca ei sunt pasionati doar de bagat oameni in puscarii. Parca-l aud pe Orban, spunand ca liberalii au sustinut mereu agricultura, si pe Tariceanu spunand ca fara politicile ALDE, agricultura romaneasca n-ar fi unde este. Nu vreau sa vad si sa aud ce are de zis PSD, ca-mi curge sange din nas. Blenderul presedintele Romaniei nu trebuie sa zica nimic, e de ajuns ca face zilnic ca stiuletele. 

Pana trec baietii astia testul nemerniciei, eu o sa astept sa cunosc un cultivator de porumb sau de floarea soarelui, sa-i spun "bravo" si "multumesc ca duci Romania in top". Adica fix ce ar trebui sa spuna presa si politicienii.

************
cartile mele sunt in librariile Carturesti, Diverta, Humanitas, dar si pe net, aici: 
https://edituraunivers.ro/book-author/bogdan-stoica/

... daca locuiesti in afara Romaniei, cumpara-le de pe Amazon:
https://amzn.to/2CEYuA6

 

 

Citeşte mai departe ...

zece motive pentru care e bine ca avem Catedrala Nationala

Se poate să fie o droaie de motive pentru care e rău că avem Catedrala, Nu știu, nu m-am gândit. Eu sunt o persoană pozitivă, mă gândesc mereu la lucrurile bune, ca să nu înnebunesc și mă car din țara asta de căcat foarte mișto. Ca urmare, dacă nu ești de acord cu mine, nu mă face bisericos fanatic sau plătit de pesede sau mai știu eu ce morții mă-tii îți trece ție prin cap. Reține doar că nu avem aceeași părere pe acest subiect și nu mă mai înjura, în gâtul mă-tii, că te pot înjura și eu, futu-ti morții mă-tii de negativist.

Deeeeci:

1. (încep cu alea grele) Un aport de o sută de milioane de euro la piața construcțiilor a fost binevenit în anii ăștia. Nu știu câte proiecte imobiliare de o sută de milioane de euro ați mai văzut. Gândiți-va, va rog, la cele câteva zeci de mii de persoane care au făcut/cărat/montat măgăoaia asta de catedrala, la cât beton, fier, termopane, gresie, sârmă, adeziv, salopete, motorină, vopsea s-a băgat aici. Toate astea au venit de la niște firme, ale unor oameni, unde lucrează și alți oameni, care și-au luat astfel salariile cu care au cumpărat pentru ei diverse produse, poate chiar de la tine, asta furiosu' că de-aia n-avem noi spitale.

2. Românii și-au exersat generozitatea. Au învățat să dea cât pot ei unora care visau grandios. Biserica a strâns bani cum a strâns Cioloș acum doi ani, pentru a cumpăra sculptura lui Brâncuși și a cumpărat o pula, unde-s banii, pitic patetic ce esti?. De bine, de rău, românii au dat niște lei. S-au mai dezvoltat personal, cum ar veni. 

3. Gigi Becali, de exemplu, a dat două milioane de dolari la Catedrala. Mie mi se pare megamisto. Păi decât să-i dea pe fotbaliști de căcat (urăsc fotbaliștii), care ajung (aproape toți) distribuitori autorizați de boli venerice prin București, nu e mai bine să dea bani pe ciment, termopane, vopsea și să facă unii PIB? Ba e foarte bine.

4. De bine, de rău, catedrala asta este singurul simbol autentic al celor 500.000 de români care au murit în primul război mondial ca să nu ne ducem noi cu pașaport la Cluj. Știu că pare ireal, dar așa s-ar fi întâmplat fără opincarii aia primitivi îmbrăcați în haine din lână, nu în Goretex, si fără nevestele lor care și-au vândut salbele ca să țină casa, copiii și boii în bună stare, fără un bărbat în curte. Fara monstrul asta de beton si caramizi, am fi terminat anul Centenarului Marii Uniri fara sa le aducem nici un omagiu demn de ce-au facut. Si am fi fost de cacat oricum suntem, ca e idioata aia prim-ministru, in pula mea...

5. Dacă ați citit vreun pic de istorie va dati seama că preabogatul asta de Daniel cu moaca pe clopote ca un cocalar a construit, la București, ceva ce poate deveni sediul creștinătății ortodoxe din toată lumea. Un fel de Vatican, dar pe varianta cu colivă și cu băutură la pomană. Nu mai există, nicăieri, în lume, pă felia asta, ceva de asemenea dimensiuni. Si asta vine cu o droaie de avantaje geopolitice, strategice, de business transnational si de pula mea. Ati vazut cum se duc niste megabaieti la papa, sa rezolve ceva intr-o tara catolica? Asa o sa vina si la noi niste romi bogati din Serbia sa se roage sa-si gaseasca masinile ciordite in Bulgaria glumesc, noi avem cei mai bogati romi, nu sarbii.

6. Evenimentul de ieri a fost și o declarație de independența. Ceva fin. Cu speech-urile alea în română și în greacă, s-a spus adio, pentru totdeauna, speech-urilor bisericești în română și rusă, cum încearcă neamericanii noștri de vecini să ne combine, de mult timp. Sigur, ca să înțelegi punctul asta trebuie să mai ai niște lecturi religioase la activ în afară de asta, dar eu îmi bat capul și scriu aici, poate mă crezi pe cuvânt.

7. Biserica asta mare, cum îi ziceți voi catedralei, o să aducă Bucureștiului o pălărie de bani. Stai, că o pălărie de bani face Centrul Vechi de pe urma străinilor. Catedrala asta o să facă două pălării de bani. Știți rușii ăia, care vin doar iarna, în ianuarie, să facă Revelionul pe stil vechi? O să-i vedeți și de Paște, și de Crăciun, și oricând vrea pula lor să vină încoace, la o bucă în Mamaia si la o muie în Sinaia. Iar rușii - întrebați, va rog, în Turcia sau Grecia - sunt niște turiști foarte numeroși, cu foarte mulți bani. Și nu-s numai rușii. O să vedeți, la catedrala asta, turiști cât vedeți in Israel, la NotreDame, la Sagrada Familia și la Basilica Spanacului pula mea, nu știu biserici din lume, dar știu că există și că e mereu coadă la ușile lor. Ei bine, toți turiștii ăștia o să plătească, în România, pentru camere de hotel, shaorma, taxi-uri, suveniruri imbecile, pizda, pizda și iar pizda, că la femei suntem de muuuult Mecca planetei, să-mi trag una ce femei vedem și pe străzile celei mai prapadice comune nu vede nimeni nicăieri în lume.

8. Eu n-am donat bani la Catedrala, pentru că știu exact pe ce purcoi de bani două-cinci miliarde de euro stă Biserica Ortodoxă Română, și că ar putea face câte una, la fel, în fiecare reședința de județ. Dar n-am de gând să zic nimic de rău despre ea. Știți de ce? Din două motive (personale, separat de astea opt).

9. Rudele in varsta. Așa, fraiere cum sunt ele din punct de vedere politic, se simt foarte bine când merg la biserica. Cu cât e biserica mai mare și mai faimoasa, cu atât mai bine se simt (cam cum mă simt eu în garaj, mesterind la vechiturile mele, sau tu pe stadion, urland la fotbalistii aia cretini ai lui Becali). Abia așteaptă să vadă și biserica asta. O să-și facă si cruce, să moară Mândruță de necaz, o să boscorodeasca ceva, o să dea niște bani pe lumânări că nu le mai ajung banii la popii ăștia, nici lumânările, deși megaieftin de produs, nu sunt gratis și gata. Sa fie si ele fericite, la mall-ul lor.

10. Băi, eu am mai citit câte ceva în afară de subtitrări de seriale. Și știu sigur că dacă biserica asta ortodoxă romana de căcat nu ținea neamul unit - mai cu japca, mai cu mințitul, mai cu impilatul deschide dex-ul și taci! și cu manipulatul - și nu-și făcea treaba, noi nu mai eram nici popor, nici țară. Am fi vorbit turcă, rusă, bulgară și ungară, am fi avut nevoie de pașapoarte rusești, ungurești, bulgaresti și turcești ca să ne futem după ce ne agățam pe facebook, iar "românia" n-ar fi fost nimic. Domnitorii români n-ar fi făcut nici o brânză fără sprijinul popilor, la cât de mulți și de bipolari au fost credeați că doar guvernele lui Dragnea sunt formate din proști și durează puțin?. Vorbim aceeasi limba si ne consideram frati de aproape doua mii de ani pentru ca biserica ne-a tinut asa, nu scoala fara Spiru Haret n-o aveam nici acum, iar omul e din secolul 19, nu 9, sau doina populara n-ati vazut ca Miorita e pe sistem dujmanie?!"Familie", "roman" si "patrie" s-au predat din altar, nu de la catedra sau de la conacul boierului. In astia aproape doua mii de ani, biserica a fost ca un director de firma, pe timp de criza: l-a injurat toata lumea, dar firma a rezistat. 

Or, dacă biserica ortodoxă din Romania se consolidează, acum, prin măgăoaia asta cat un mall, va asigur că se consolidează și românismul. Și, din punctul meu de vedere, este bine. Mie îmi place că sunt român, îmi place limba română, îmi place mâncarea românească și-mi place foarte tare că e plină România de pizde mișto, pe care nu le vezi în număr atât de mare nici măcar în Rusia și Ungaria, ca să nu mai zic de Turcia și Bulgaria unde nu le vezi deloc.

Hastag-uri recomandate:

#DubaiedecăcatpelângăRomânia

#pizdaortodoxăeDumnezeu

************
daca ti-a placut sa citesti asta, binecuvanteaza si locul acesta: 
Citeşte mai departe ...

Cum o sa se fure voturile la referendum

Am facut presa 20 de ani. In provincie, nu la Bucuresti, unde, desi vezi mai bine the big picture, nu vezi detaliile. Eu, in schimb, le-am vazut, ca jurnalist. Nu doar o data: eram pe teren la alegerile din 96, 2000, 2004, 2007, 2008, 2009, 2012, 2014, 2016. De-aia, spre deosebire de orice jurnalist de presa centrala, eu chiar stiu cum se fura voturile atunci cand prezenta la vot nu este validata electronic, adica asa cum o sa fie la referendumul de sambata si duminica.

Va pot invata si pe voi, daca vreti.

Vreti?

Eram sigur. Bine, va invat.

Ca sa intelegeti usor, o sa fac o simulare pe o singura strada. O sa-i zic, la nimereala, strada Victoriei. E o strada linistita si scurta, de la periferia orasului, pe care sunt 120 de case. In cele 120 de case locuiesc, conform listelor electorale, 210 persoane cu drept de vot. Toate partidele au listele electorale, asa ca ii stiu, pe votanti, dupa nume si prenume. Daca vrei sa furi o parte din voturile celor 210 persoane, iti trebuie cel putin un om care locuieste pe strada asta. Unul mai in varsta, sau mai popular, genul care intra in vorba cu vecinii, iti imprumuta o surubelnita, vine sa ia vin pe datorie, iti hraneste cainii cand esti plecat sau iti repara chiuveta cand se infunda. Acel om, caruia o sa-i spun, generic, nea Fane, cunoscut pe strada, in care oamenii au incredere cat sa schimbe doua vorbe cu el, poate sa-ti spuna, in perioada de dinaintea alegerilor:

- cate din acele persoane sunt plecate la munca in strainatate: Sorin de la nr. 28, Corina si Victor, de la nr 54, Radu, Florin si Doru de la nr. 31, tanti Geta de la nr. 11 si domnu Stefan de la nr. 21.

- cate persoane sunt bolnave, in varsta, ocupate in weekend sau plecate din localitate: mama lui Sorin de la nr. 28, familia Predescu de la nr. 12, familia Popescu de la nr. 8, cei de la nr. 41 stau in weekend cu nepotii, doamna Stela de la nr. 10 e bona interna iar cei de la nr. 31 au anuntat ca se duc la tara sa traga mustul in butoaie.

[observati, va rog, ca in simularea mea nu am amintit mortii, persoanele cu probleme medicale grave, persoanele aflate in inchisoare. ati fi zis ca prea tin cu ursul]

Numaram impreuna: 18 persoane nu vin la referendum. Deci le putem fura voturile, linistiti, inca de la primele ore ale zilei. Sectiile se deschid la ora 7, dar lumea incepe sa vina de pe la ora 8. Omul partidului din sectia de vot va introduce in urna cele 18 buletine de vot dimineata. O sa le adauge mai tarziu semnaturile pe tabelul cu prezenta: in pauza de masa a colegilor, sau in momente de aglomeratie maxima...

Daca toate celelalte persoane de pe strada Victoriei vin la vot, cele 18 voturi furate vor reprezenta sub 10%, dar destul cat sa inclini balanta, in cazul in care cei pro-casatorie femeie/barbat si cei contra sunt reprezentati egal pe strada Victoriei. In cel mai bun scenariu, asadar, scorul va fi de 58% pro familia traditionala versus 42% familie gay.

Repet: in cel mai bun scenariu. Pentru ca realitatea arata cam asa:

Dupa ce termina cu iscoditul vecinilor, nea Fane se aseaza la un calculator. Foloseste Facebook pentru a afla cati din oamenii de pe strada Victoriei au anuntat ca vor boicota referendumul. Sunt o droaie: cei de la numerele 1, 3, 7, 21, 16, 24, 31, 33, 43, 48. In total: 27 de persoane. 

Vineri seara, nea Fane va preda la partid lista persoanelor de pe strada Victoriei carora le poti fura voturile linistit, pentru ca nu vor calca pe la sectia de votare: 18 + 27 = 45 de persoane. Responsabilul cu ciordeala va inmana reprezentantului in sectia de vot aferenta strazii Victoriei cele 45 de buletine de vot tiparite fraudulos (apropo, de ce credeti ca mereu, in Romania, buletinele de vot sunt tiparite lamentabil, fara elemente de siguranta, astfel incat orice tipografie, chiar una veche, de cacat, le poate reproduce usor?). V-am explicat deja cum si cand le poate baga in urna, dar sa stiti ca exista si alte metode.

Tabara voturilor anti-familie traditionala, estimata optimist la jumatate din totalul intentiilor de vot ale strazii Victoriei, va avea mai putin cu 45 de voturi. Cealalta castiga 45 de voturi. Daca ambele tabere se prezinta in proportie de 50% (cam atat a fost prezenta la mai toate alegerile), referendumul o sa se termine (cam) cu 50 de voturi pe bune pro, (cam) cu 50 de voturi pe bune contra, plus 45 de voturi pro furate.

Prezenta finala la referendum: 154 de persoane din 210, deci cam 70%.

Scor final pro familia traditionala: 95 voturi valide din 145, deci cam 70%.

Stiu, pare incredibil ca cifrele sa iasa asa mari in conditiile in care am estimat ca cei de pe strada Victoriei sunt pro si contra familiei gay in cote egale. Mie, sincer, mi se par mici. Fiecare partid are o retea de nea Fane. Fiecare membru de partid, de la PSD la USR, este obligat sa contribuie la harta electorala a strazii unde locuieste. Sigur, partidele mari, ca PSD si PNL au retele mai mari, dar uneori cele mici isi fac baze de date SIMILARE foarte usor. De ce credeti, de exemplu, ca USR strange sute de mii de tabele cu nume, prenume, adresa, desi ar putea propune proiecte de legi prin parlamentarii pe care-i au? De ce credeti ca listele electorale sunt aceleasi de ani si ani de zile, cu 18 milioane de votanti, desi o buna parte dintre ei sunt morti sau mutati definitiv in strainatate? 

DISCLAIMER: Nu spun, prin acest text, sa va duceti la referendum. Fiecare face ce vrea. Va spun doar ce se intampla cand nu va duceti. Si mai vreau sa incepeti, in pula mea, sa va puneti intrebari atunci cand un partid sau altul va indeamna sa votati sau nu. Nu mai fiti niste gaini electorale batute in cap, va rog. Ca de-aia am ajuns unde am ajuns.

 

In alta ordine de idei, va recomand ASTA. Face bine la bani si la viitor.

Citeşte mai departe ...
Abonează-te la acest feed RSS
© 2019 Bogdan Stoica