străbunicii: ce e ei, ce vrea de la noi, dacă părinții lor știe

40 de ani. De atâta timp am avut nevoie ca să înțeleg ceva foarte simplu.

Acum 40 de ani am concluzionat cu toată maturitatea celor 6 ani ai mei că bunicul meu este plictisitor. Omul știa de dimineață, uitându-se spre cer, dacă o să plouă sau nu, știa să lucreze pământul, să ascută un cuțit, să-și facă un fluier iar mie un arc din lemn de corn, știa să facă un butoi să nu mai curgă, poarta să se închidă, știa zidărie și să facă vin, știa să vâneze dar și să vindece o vacă, știa toți copacii din pădure, toate fructele comestibile și toate plantele de leac. Eu eram doar un imbecil mic, preocupat de surprizele din guma Turbo, de apa gârlei și de prietenii mei. "Ascultă, copile, că le știu de la tata, iar tac-tu' nu le știe, ca i-a trebuit trai la oraș". N-am ascultat. Nu s-a lipit nimic de mine, din toate cunoștințele lui.

Acum 20 de ani: pasionat de istorie, ajung să citesc cărți despre lucruri care se întâmplau demult și încep să-mi aduc aminte unele din spusele bunicului meu. Insuficient. Încep să cred că acele cunoștințe formidabile despre viață și natură s-au pierdut complet din cauză că eu m-am dovedit a fi un mic imbecil, surd la cunoaștere.

Acum (mai exact, toamna trecută): cu ochii într-un caiet de rețete, scris de mână în 1908, realizez că informațiile acelea încă există. Sunt, însă, împrăștiate în mii de publicații vechi, de la ziare și reviste la cărți, tratate și notițe personale ale unor oameni asemeni bunicului meu. "Daca-mi fac lectiile bine, ca as putea sa le readuc in atentie. Cine stie, poate ca si altii, nu doar eu, regreta ca acum niste zeci de ani erau complet imuni la cunoastere..".

Sase luni si 100.000 de pagini parcurse mai tarziu, am vreo 50 de titluri schițate, cateva carti incepute si una gata: Cum își îngrijeau străbunicii tăi dinții - un atlas amuzant de istorie a stomatologiei românești. E o carte maricică, la vreo două sute (și ceva) de pagini, cu câteva sute (și ceva) de nume, locuri, adrese, reclame, branduri, anecdote, proverbe, sfaturi, rețete, obiceiuri și alte lucruri care au caracterizat modul în care străbunicii tăi și ai mei își îngrijeau dinții.

De ce am inceput cu stomatologia? Pentru că, acum o sută de ani, stomatologia era la fel de modernă și de inedită cum sunt acum inteligența artificială sau realitatea augumentată. Teatrul, moda, morala, până și modul în care străbunicii tăi se lăsau fotografiați au fost influențate de apariția și dezvoltarea stomatologiei. Iar the big picture arată cam așa: iți curățai gura cu degetele date cu săpun de dinți, periuța o foloseai doar cu apă, în magazine găseai pastă de dinți radioactivă care costa enorm, iar daca te durea măseaua aveai de ales intre un frizer și medicamente. Nu alea cu cocaină, alea erau pentru copii.  

Cartea va fi disponibilă undeva dupa 15 aprilie. Va putea fi personalizata special pentru cabinete si clinici stomatologice, va fi insotita si de o editie pentru copii (la care lucreaza Ghena), si, la cerere, de printuri vintage pe tema stomatologiei, ideale pentru peretii celor pasionati de istorie, publicitate si medicina. Daca vrei sa fii anuntat, exact, cand/cum/cat, scrie-mi la Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. ceva care sa inceapă cu "precomandă". 

Si nu uita să urmărești fb.com/Străbunicii pentru celelalte titluri dedicate celor ce au făcut România Mare. Imediat ce-mi expiră embargoul impus de proștii utili ai PSD si USR, o sa fac acolo update-urile necesare. 

© 2019 Bogdan Stoica