www.bogdanstoica.ro

Despre ultimul text al lui Andrei Pleșu și despre femei

Fosta vedetă e eternă şi ubicuă. La noi, ea are însă o consistenţă aparte, ceva între exasperant şi pitoresc, un amestec de candoare zoologică şi obrăznicie veselă, de agresivitate fudulă şi nesimţire colocvială. Fosta vedetă de tip vechi nu avea încă mijloacele de care dispune fosta vedetă de tip nou. Nu se simţea neapărat bine în localurile „fine“, nu conducea jeep-uri năprasnice, nu avea smartphone ultimul răcnet. Acum, noile foste vedete au intrat în expansiune. Pe stradă, la restaurant, la televiziune, ele sînt de neocolit. Ne populează viaţa de fiecare zi, ne invadează intimitatea, ne impun codul lor de comportament. Suntem prizonieri. Şi dacă protestăm, facem figură de boşorogi „elitişti“, incapabili să se „branşeze“ la exigenţele vremurilor noi.

Să ne înţelegem. Fosta vedetă la care mă refer nu este o categorie socială sau simptomul unei denivelări culturale. O poţi identifica în toate straturile societăţii, dar, mai ales, în noua nomenclatură, între proaspeţii îmbogăţiţi, în „noua burghezie“ cu venituri şi cariere confortabile. Fosta vedeta tradiţională era, mai curînd, un produs al sărăciei, un epifenomen al periferiei, un efect secundar al dezordinii axiologice. Fosta vedeta contemporană este, oricît ne-ar întrista să spunem asta, unul dintre rezultatele nedorite ale schimbării din Decembrie 1989. Libertatea e, încă din Rai, un dar cu două tăişuri. O poţi folosi greşit. La fel – democraţia. Egalitarismul ofensiv pînă la necuviinţă, arbitrarul noilor ierarhii, suspensia regulilor, averile nemuncite, satisfacţia tribală de a-ţi etala bunurile, toate la un loc produc un tip uman care riscă să devină o adevărată toxină publică: te izbeşti de el la fiecare pas, nu-l poţi reforma, nu-l poţi contesta, fără să fii acuzat de aroganţă, fandoseală discriminatoare, lipsă de îngăduinţă creştinească.

Spre deosebire de fosta vedeta „clasică“, înclinată să se simtă bine mai degrabă în mediul ei, între cei din aceeaşi făină cu ea, fosta vedeta cea nouă se simte acasă oriunde. Peste tot. Ia imediat în posesie spaţiul în care se află. Dacă e la volan, îşi adjudecă ambianţa rutieră: „se descurcă“ impenitent printre fraierii care încă se conformează unei minime geometrii a traficului, parchează unde are chef (şi, preponderent, unde n-are voie). Frecvent, îţi taie calea vitejeşte cîte un „jipan“ condus, în 70% din cazuri (după statistica mea aproximativă), de foste vedete abia domesticite, care n-aveau cînd să-şi fi putut finanţa, prin performanţă profesională, un asemenea lux, şi care conduc cu telefonul într-o mînă şi cu tigara în cealaltă.

„Acasă“ se simt fostele vedete de tip nou şi la restaurant. De îndată ce se aşază la o masă, singuri sau cu rude şi prieteni, ei îi evacuează psihologic din sală pe toţi ceilalţi clienţi. Dacă ai ghinionul să nimereşti într-un local în care „petrec“ asemenea ipochimene, eşti anulat. Se vorbeşte tare, se rîde cu sughiţuri, se fac glume cu apropo, se povestesc lucruri de tot soiul, în general neapetisante… Eşti condamnat la indiscreţie. Afli, din sonore conversaţii telefonice, ce simte comeseanul pentru Maricica, ce boli are mama, ce au de făcut imediat subalternii din firmă etc. Din taclaua convorbitorilor, ajung la tine, în ample torente de decibeli, opinii politice tranşante, ipoteze despre dezastrul din Apuseni şi de pe lacul Siutghiol, relatări picante despre şefi, vecini, cumnaţi şi soacre. Oamenii se simt bine. Nu cred în chestia cu „spaţiul public“. Peste tot, se poartă destins, ca la ei în bucătărie. Copiii aleargă urlînd printre mese, se cere muzica mai tare, se alunecă des spre vorba în doi peri şi gluma deşucheată. De obicei, masa e dominată de o matroană volubilă, „sufletul“ petrecerii, încîntată de sine, provocatoare, învestmîntată strident şi trăgînd zglobiu cu ochiul spre mesele vecine, ca să-şi verifice şi să-şi consolideze succesul.

Textul de mai sus nu-mi aparține. A fost scris, zilele astea, de Andrei Pleșu, în Dilema Veche, și este dedicat femeilor. Eu doar am înlocuit "țoapă" din textul original, cu "fostă vedetă", tocmai că să-i demonstrez lui Andrei Pleșu, fostă vedetă a politicii, literaturii, filozofiei și mai știu eu a cui, că a publicat un text prost si ca este fix personajul despre care scrie. Ca si "toapa" la care se refera, Andrei Plesu este plin de candoare şi de obrăznicie cand scrie de rau despre oameni politici care i-au oferit o cariera. Bantuie localurile fine, s-a plimbat cu masini năprasnice, a facut parte din noua nomenclatură, a avut o cariera confortabila. Nu stiu cum are tupeul sa scrie despre averi de nejustificat prin performanţă profesională.

Am mai văzut oameni în faza asta. Sunt foste vedete. Oameni care conduceau ministere, care tăiau și spânzurau, care dictau viața sau moartea, prosperitatea sau ratarea. Pe toți, fără excepție, roata politică i-a aruncat, la un moment dat, în șanț. Unii dintre ei s-au ridicat și au început o viață nouă, discret, fără să se vaite. Alții, ca Pleșu, s-au supărat. S-au supărat ca birjarii care au văzut, în fața gării, primul automobil pe care scria "taxi".

In loc sa se mire ca există femei frumoase, tinere si destepte, care castiga bani frumosi si nu-si incep ziua cu lecturi din filozofi romani, Andrei Plesu ar trebui sa mediteze la faptul ca ratează, în aceste zile, momentul în care îți dai seama unde te afli, in viata, si iti dai seama ce subiecte iti mai sunt accesibile, ca publicist. Din perspectiva asta, a retragerii decente, fără frustarea că nu mai ești ce-ai fost, Andrei Pleșu are de învațat masiv de la nenorocitul ăla de Ion Iliescu, care s-a dus acasă după ce a înțeles că nu mai suportăm să-i vedem moaca și să-i citim prostiile. Plesu putea sa scrie textul, in aceeasi cheie, avand ca subiect manelistul roman. Sau politicianul roman. Sau fotbalistul roman. Faptul ca se ia, in schimb, de femeile care ignora batraneii ca el, spune ceva.

Încerc, cât pot, să ignor că acest text anti-femei moderne este scris de un tip gras și destul de puțin simpatic, care a fost, când vârstă îi permitea, extrem de pasionat de sexul frumos. Încerc să nu-mi imaginez că pană și un tip deștept ca Andrei Pleșu se poate supăra ca văcarul pe sat doar pentru că unele tipe tinere și mișto nu numai că nu-i citesc cărțile, dar nici nu se mai lasă cucerite de anvergură lui intelectuală. Ba, mai mult, nenorocitele dracului și-au permis să se uite și la burta imensă a lui Pleșu, și la vârstă lui, și l-au și ignorat ultima oară când s-a dus si el, ca gloriosu' remarcabil, la mall....

Încerc și să nu folosesc expresia aia, cu "acrii strugurii când nu ajungi la ei".

 

cumpără o carte mișto pentru o tipă mișto:

w1 w2 w3 w4

© 2017 Bogdan Stoica