www.bogdanstoica.ro

misterele PSD - cum e posibil asa ceva?

Ştiţi ce-am făcut azi? O să ziceţi că sunt nebun, că de ce aş face aşa ceva, om batran, cu copil.... Dar nu m-am putut abţine. Am intrat – ţineţi-va bine – pe www.psd.ro.

Tare, nu? Probabil am fost singurul vizitator. Probabil că IT-istul partidului a fost luat de acasă, pe sus, şi dus în biroul domnului Dragnea, care l-a luat la rost: “cine e, mă, ăla, de-a intrat azi pe site? Are vreo legătură cu binomul, cu americanii? Că dacă e, cum zici tu, vizitator unic, înseamnă că e ceva de capul lui, are el un interes....”

De fapt, eu am intrat pe psd.ro pentru că n-am găsit nici mort pagina oficială de facebook a partidului, “facebook.com slash psd” nu există, credeţi-mă, că m-am crucit. Nici google nu ajută. Am găsit, greu, greu de tot, o pagină numită facebook.com/partidulsocialdemocrat. Are doar o mie de like-uri, săraca. Cât un coafor din Turda, sau cât un service auto din Mangalia. Normal, cumva, dacă te gândeşti că ultima postare e din februarie. La capătul puterilor, am intrat pe site-ul partidului, să văd ce referinţe online oferă pesediştii. Şi-am descoperit că PSD are o pagină oficială, numită PSDbiroupresa.

O prostie. Oamenii caută “psd” sau “psd oficial”, nu “psd birou de presă”. Nici nu mă mir că pagina are doar 70.000 de fani. Că ultimul material video postat are 1.800 de afişări, adică o audienţă pe care o poţi obţine şi dacă porneşti camera telefonului şi filmezi orice pe geamul maşinii, două minute. Penultimul video a fost văzut de doar patru mii de ori, iar ultimul set de poze n-a strâns nici 200 de like-uri.

Şi aici ajungem la un fenomen interesant. PSD a luat, la ultimile alegeri, câteva milioane de voturi. Are, probabil, un milion de membri înscrişi, cu cotizaţie. N-or fi toţi nişte oameni fără net, nu? Fără conturi de facebook. Şi atunci, cum se poate aşa ceva? Cum să ai doar 70.000 de fani într-o reţea socială construită fix pe principiul interacţiunii în funcţie de apartenenţa, cand tu ai milioane de votanţi?

Eu am o explicaţie, dar o să ziceţi că sunt răutăcios: eu cred că votanţii PSD nu sunt şi fani PSD. Da, votează cu partidul asta, dar o fac fie pentru că sunt motivaţi cu bani să o facă, fie pentru că sunt puşi să o facă. În ambele variante, viitorul digital al lui Dragnea arată nasol. Nasol de tot.

Pe de altă parte, nici viitorul nostru nu arată grozav. Nu ştiu voi, dar pe mine mă sperie că un partid poate conduce autoritar în preferinţele electoratului românesc desi este aproape invizibil pe reţeaua socială care aparent face şi desface orice. Asta arată că între noi, cei normali din online şi cei normali din offline, s-a creat o prăpastie atat de mare, incat nu mai poate fi umpluta sau acoperita cu mesaje de reconciliere. Si asta e foarte grav.

psd

Închei cu un printscreen de pe site-ul PSD. Cei de peste 30 de ani: să-mi scrieţi de ce anume va aduce aminte stilul in care e scris textul, da?

P.S. - Nu incepeti, va rog, cu prostia aia "pesedistii nu stau pe facebook'. Ca stau. Dovada: miile de comentarii lasate pe paginile lui Dacian Ciolos, Klaus Iohannis, etc.

read my books::

w1 w2 w3 w4 w6  

© 2017 Bogdan Stoica