Tipul din filme nu există - concurs de fotografii făcute cu cartea

Am primit și primesc, de trei luni încoace, sute de mesaje legate de carte. Unele sunt însoțite de fotografii cu cartea în cele mai diverse ipostaze: pe genunchi, în brațe, pe noptieră, cu pisica, cu câinele, în tramvai, în metrou, în avion, în Anglia, Suedia, Germania.... Am primit și câteva zeci de poze indecente, unele foarte mișto. Unele fotografii sunt incredibil de bine făcute cu telefonul, adică o chestie de care sunt de-a dreptul îndrăgostit și pe care o susțin prin asta

Așa că am decis să premiez acest tip de feedback. Până pe 3 ianuarie, aștept fotografii cu cartea Tipul din filme nu există, făcute cu telefonul, în intervalul 29 decembrie 2016 - 3 ianuarie 2017. Voi da trei premii, pentru:

  1. cea mai bună fotografie cu cartea făcută în afara României (e vital ca imaginea să conțină, măcar în fundal, un reper vizual care să demonstreze localizarea: un indicator, o clădire etc)
  2. cea mai bună fotografie cu cartea făcută în noaptea de Revelion (o să mă uit la informațiile fotografiei, unde apar data/ora la care a fost făcută, intervalul orar permis este 31.12.2016 ora 21.00 p.m. - 01.01.2017 ora 5.00 a.m.)
  3. cea mai bună fotografie indecentă cu cartea (unde bună nu înseamnă să se vadă pizda pe tot ecranul telefonului, că nu-s ginecolog; există atâtea soluții să sugerezi nuditatea fără să faci o fotografie vulgară și de căcat...)

Poți să incluzi în compoziție orice alte elemente, decoruri, animale, persoane, simboluri. Fii creativă și smart, nu te repezi ca rața la muci să reproduci primul tipar vizual care-ți trece prin cap.

Premiile constau în trei obiecte, dintre cele care costă sub 600 de lei, la alegerea câștigătoarelor, de pe secțiunea de meștereală a blogului meu. Câștigătoarea va plăti doar transportul premiului până la adresa ce-mi va fi indicată (scuze, dar m-am fript grav cu un concurs similar, plătind transportul unui premiu trimis în America de Sud). Toate cele trei câștigătoare vor primi, anul viitor, gratuit, și un exemplar din ediția limitată a celei de-a doua cărți.

Fotografiile pentru concurs îmi pot fi trimise folosind mesageria privată a paginii cărții (www.facebook.com/tipuldinfilmenuexista), a paginii personale (www.facebook.com/bogdanstoica.ro), emailul aferent acestui blog (contact  @ bogdanstoica.ro) sau orice alte metode găsești. Fotografiile de mai sus sunt cu titlu demonstrativ și nu intră în concurs. Fotografiile trimise în cadrul concursului vor fi publicate (cele indecente cu blurarea/mascarea detaliilor care permit identificarea protagonistei), iar identitatea câștigătoarei de la categoria nr. 3. nu va fi făcută publică, din motive evidente.

Have fun!

UPDATE 4 ianuarie: Fotografiile declarate câștigătoare sunt aici

toate cartile mele sunt aici: 

w1 w2 w3 w4 w6  

 

© 2023 Bogdan Stoica