De ce se uită atât de puțini oameni la Realitatea TV

Luni, 14 martie. Academia Catavencu publica niște informatii interesante foc. Cică în apa de masă din supermarketuri trăiesc milioane de microbi care n-au ce căuta acolo. Sursa: niște buletine de analiză, obținute dracu' știe cum de către revistă, după un control făcut de ANPC. Textul din AC include și avertizarea că, dată fiind forța financiară a supermarketurilor și influența mafiei din domeniul afacerilor cu apă îmbuteliată, cifrele astea vor apărea în presă într-o formă sau alta de manipulare sofisticată.

Marți, miercuri, joi, vineri - presa română o arde ca Fidel Castro. Adică nu verifică, la ANPC, dacă informațiile din Academia Cațavencu sunt reale, nu sună la Cora, la Metro să întrebe "băi nene, ce-i cu apa aia?". Nu face nimic. Și nu publică mai nimic. Informația din AC este citată, dar light, să nu cumva să se supere vreun îmbuteliator de apă.

Sâmbătă, 20 martie. ANPC urcă pe site-ul propriu informații despre un control făcut pe tema apei din supermarketuri. Da, fix acel control. Toate datele, brandurile, cifrele apărute în AC sunt confirmate. Toată presa primește comunicatul de presă, dar, fiind sâmbătă, nu toată lumea dă în brânci să o publice.

O publică însă Realitatea.net, la 15.14 p.m. Nu în stilul prăpăstios și obișnuit, ci foarte ... BBC. Lipsesc formularile de tip "nenorocire, amenintare, criza, scandal, incredibil", altfel obisnuite pe acest site. Se citează Agerpres, care citează ANPC, iar ilustrația foto la știre e cu un pahar de apă curată și minunată, deși știrea este despre depășiri de sute de ori ale indicatorilor de calitate a apei.

Doua ore mai târziu, Realitatea.net revine pe subiect. Principalul vinovat - ghici cine? ANPC! Pentru că a publicat informațiile la o săptămână după presă. Cel care a condus controlul ANPC, Paul Anghel, e făcut muci deși n-are nici o vină, pentru că ANPC trebuie să verifice analizele înainte să le dea publicității, nu ca cei de la Academia Cațavencu, care își asumă publicarea de informații pe surse. Paul Anghel este certat și că n-a avertizat populația că există apă nașpa la raft, deși nu e treaba lui, ci a Direcției de Sănătate Publică. Știrea este ilustrată cu o poză cu Paul Anghel iluminat slab, să arate a infractor, probabil

L-au făcut muci și pe tv. L-au certat și paracertat, l-au întrebat de demisie... Anfuchinbălivăbăl, dar n-au dat un telefon la Metro, să întrebe "nu vă supărați, ce-i cu cifrele alea la apa Aro, vreți cumva să ne omorâți pe toți?". Nici la Cora n-au întrebat de (ne)calitatea apei Winny. Nu, frate! Realitatea TV a identificat o mare problemă fix în persoana tipului de la ANPC care a aflat și scos la iveală problemele cu apa.

Nu zic că Realitatea TV ia șpagă de la producătorii de apă, sau de la retaileri. Zic doar că au, pe lângă agenda cu știrile zilei, încă o agendă proprie de linșat mediatic oameni, atunci când oamenii ăștia deranjează. 

Și așa fac mereu jurnalizdii de la Realitatea. Iar lumea, chiar dacă nu urmărește cu atenție acest caz pe Realitatea TV, sau fiecare caz în parte, sau fiecare televiziune în parte, simte rahaturile astea. Și nu se mai uită la un post de știri atunci când rahaturile sunt prea multe.

De-aia se mai uită atât de puțini oameni pe Realitatea TV, post aflat pe ultimul loc în topul televiziunilor de știri, cu doar 53.000 de telespectatori, în medie, pe zi, în februarie. Ia calculați: cât reprezintă 53.000, din 20.000.000 de români?

© 2023 Bogdan Stoica