referitor la my facebook film - sunteti cumva retardati?

Am vazut pe History un documentar.  O familie din India avea sase copii. Toti au muncit o luna pentru ca cel mai frumos dintre ei - vorba vine, frumos - sa poata plati un video cu el recitand tamp un rol. Planul era sa-l faca actor, si pe urma sa intretina el familia.

India e innebunita dupa filme. Copii de 5 ani danseaza in cacatul de pe strazi, imitand vedetele de cinema. Pustii participa la castinguri cum merg ai nostri la biliard. Indianul de sub 18 ani are un singur plan in viata: sa joace intr-un film. 

Pe ideea asta s-a bazat si Zuckenberg, cand a lansat my facebook film. Ne-a luat de indieni si ne-a oferit o aplicatie care iti face un video penibil din pozele urcate de tine pe retea. O prostie, ceva ce ati putea face oricand, mai bine. Din punct de vedere tehnic, amaratul ala de Windows Media Player e avion privat, ca optiuni, pe langa ce iese din aplicatia MFF.  Dar n-a contat... Sute de milioane de useri si-au postat azi noile filme. Filme, ba! Cu cuvantul asta i-a agatat. Oameni's mandri, zici ca joaca in Tacerea Mieilor! Si am observat, destul de socat, ca printre ei sunt si oameni ok, pe care credeam ca-i cunosc. Unuia nu i-a trecut prin cap intrebarea: "Da' de ce sa fac eu asta, azi, la comanda, doar pentru ca vrea Zuckerberg?"

Asa ca nu mai zic nimic. Ma simt anacronic si prost, si ma gandesc cu groaza ce-o sa urmeze: aplicatia in care introduci cat porti la pantofi si care-ti face un video care arata cum ti-a influentat viata numarul 42?

Iar mi-a iesit o campanie. Si are si poster, mai jos...

© 2023 Bogdan Stoica