Bogdan Stoica

Bogdan Stoica

Nu-s blogger! Numai un idiot poate fi doar blogger si numai un prost il poate citi pe cineva care sustine ca jobul lui este de blogger. Nu-s nici ziarist, desi am fost vreo 20 de ani, perioada din care m-am ales cu ceva competente in comunicare, branding si PR. Nu-s nici scriitor, am scris conjunctural cele doua carti, despre fotografia cu telefonul si despre cat sunt de prosti barbatii. Nu-s nici restaurator, chiar daca stiu sa redau stralucirea unei mobile vechi, eu sunt mai pasionat de schimbarea destinatiei unui obiect decat de repararea lui. Sunt doar fotograf si aveam nevoie de un site care sa spuna ce fac. Faptul ca tu citesti ce postez pe aici, in afara de fotografii, ma onoreaza si ma lasa rece in acelasi timp. 

Website URL: http://www.bogdanstoica.ro

La Sensiblu, ca la aprozar: penibil

Cand eram mic, si ma duceam la Aprozarul din cartier, nu de putine ori o gaseam pe gestionara beata muci. Se baga in curtea din spate, cu baietii care aduceau marfa, si beau vin, bere, tuica, vodca, orice. Era femeia-barbat, cu mustata si un neg imens deasupra buzei. Creepy....

Am regasit ceva din atmosfera Aprozarului din copilarie, azi, la farmacia Sensiblu din centrul Ploiestiului, de peste drum de L'Incanto. Trei posturi de lucru, trei computere, si o singura farmacista. Care, speriata de privirea stranie a unui batranel saracacios, ii numara astuia pastilele pe care tocmai i le vanduse. Pesemne, un nene cu pensia care ajunge sau nu pentru medicamente, in functie de cursul valutar...

Stau. Si stau. Din spate, se auzeau trei voci vesele. Trec aproape 10 minute, timp in care batranelul nu mai termina cu verificarea cutiilor, bagatul lor intr-o punga, folosirea cardului si semnatul retetei. Iese, tacticoasa, din spate, o tipa cu o vesta rosie. Nu lucreaza azi, era doar in vizita, Iese din farmacie. Mai trec cateva secunde si apare si sensiblusista nr. 2. Lent, ca o ducesa. Ceva cu Manolache pe ecuson. Trece pe langa mine, ma ignora complet si se adreseaza unei tipe care intrase dupa mine: "Ce doriti?" Aia, sec: "un plasture". S-a vazut pe fata farmacistei ca regreta ca s-a deranjat pentru atata lucru. A luat o cutie de plasturi, a pus-o pe masa, apoi a deschis casa de marcat: "Doi lei". Tipa, cu hartia de 50 de lei in mana. "Regret, n-am sa va schimb. Nu am trei de un leu sa va dau. Nici n-am unde sa schimb bani..."

Tipa incepe sa se scotoceasca dupa marunt. Mosul termina. Farmacista care il servise ma rezolva rapid. A avut sa dea si rest, de-alea de un leu. Lenta a ramas privind absenta, in rafturi. Cred ca s-a dus iar in spate, dupa aia.... 

15 minute, pentru un medicament, cu un singur alt client, intr-o farmacie cu trei posturi de lucru? Absolut de cacat...

Bye-bye, Sensiblu!

Etichetat cu
Citeşte mai departe ...

Groupama reloaded. Se poate, mă, dar întâi trebuie să-ți bagi...

Cine nu știe povestea cu Groupama, să apese aici. Restul - nu.

Sâmbătă dimineața m-a sunat un director, sau ce-o fi el, din Groupama. Să trec pe la agenție, să rezolvăm. Adică să-mi semneze autorizația de reparație. Și dacă nu pot, vine el pe unde sunt eu, să facem asta. 

Băi băiatule, m-a luat capul din nou! Deci Groupama are o procedură de daune la fel de simplă ca Generali. Și atunci, cum asigurarea mă'sii își permite ăla, , să facă ce-a făcut? E de capul lui? Nu-l controlează nimeni? Nu l-a mai reclamat nimeni până acum? Incredibil...

De fapt, știți ce cred că s-a întâmplat? Cred că cei de la Groupama s-au speriat de mediatizare, nu de mine. De faptul că linkul ăsta a ajuns pe toate site-urile de profil. Că i-am scris inclusiv lui Francois Coste, preşedintele Groupama. De faptul că ar putea să înceapă și alții să se plângă online, de necazurile lor. Și atunci, au decis să facă cumva, ceva, o mangleală ca să se oprească bulgărele ăsta mic, de zăpadă, care s-ar putea transforma intr-o avalanșă de pierderi. 

Am mai făcut asta. Când jegurile alea de la Interex lăsau wc-urile nespălate cu lunile, de s-a speriat M, am scris la Intermache, in Franţa. Când o proastă de la Cetelem mă asasina cu telefoanele pentru o rată pe care nu o aveam eu de plătit, i-am scris preşedintelui BNP Paribas, actionarul majoritar. Ocazie cu care am găsit o metodă:

Te simți nedreptățit? Dă-l în pula mea de OPC, fă-i de rahat, pe ăia care ți-au făcut probleme, la cei mai mari şefi de-ai lor pe care îi găseşti pe net. 

Groupama sucks, in continuare. Pentru că puteau fi ok, dar n-au fost. 

EPILOG

Citeşte mai departe ...

Anti-Dorel

Acoperisul casei parintilor mei a fost facut acum aproape 40 de ani, cand tata a facut casa cu mainile lui si ajutorul catorva prieteni. A fost facut bine, dovada ca a continuat sa protejeze locuinta binisor, chiar si dupa un incendiu. Si zic binisor pentru ca cedase, pe ici pe colo, dupa aproape 30 de ani de "functionare" impecabila. Acum vreo 7 ani, a devenit necesar ca in pod sa stea permanent doua oale, pentru ca tabla se perforase in doua locuri. Cat se aduna in oala la o ploaie, se evapora in cateva zile, asa ca nu era nevoie sa le golesc niciodata. In plus, la o imbinare mai ciudata - (scuze, tata nu era arhitect, a construit cum l-a taiat capul), ploua de-a binelea, asa ca a fost nevoie sa improvizez in pod un fel de jgheab, din folie, care sa conduca apa spre pazie. Ce sa spun? Ca nu mai exista un tavan in casa fara pete.... Ca din strada casa arata foarte nasol, cu tabla aia tot mai ruginita pe ea? Trebuia sa fac ceva.

Tin minte exact cand am vorbit cu R. despre acoperis. Stiu ca a venit si a facut masuratori, si in cateva zile mi-a trimis un necesar de materiale si un pret. "Montajul il facem tot in cateva zile, structura acoperisului e buna, dar nu stiu cand; lasa-ma sa ma uit pe prognoza meteo, sa n-avem surprize", m-a asigurat el. "Da, sigur!", i-am raspuns in gand. Asa zic toti. Totul pare usor, ieftin, si se face rapid, pana incepe lucrarea si incep discutiile: n-am aia, aici nu s-a masurat corect si mai trebuie ceva, stai ca avem o lucrare mare, a aparut o urgenta, Dorel e in concediu... Eram si sunt prieten cu R., dar nu aveam asteptari prea mari de la latura lui profesionala, mai ales ca romanii se frig unii pe altii exact pe criterii de prietenie, cu scuza "fratele meu, am crezut ca nu esti un client d-ala pretentios si n-o sa-mi freci ridichea ca un strain". Sincer, ma asteptam sa dureze o luna si sa fie nevoie sa si zugravesc casa, dupa ce o sa ploua prin acoperisul ce urma sa fie desfacut prea mult timp.

Faza e ca R. habar n-avea cat de mici sunt asteptarile mele si si-a vazut de promisiunile facute. Dupa ce am batut palma, m-am trezit in curte, intr-o zi de luni, cu niste foi imense de tigla metalica, o droaie de accesorii si un morman de scanduri subtiri. A doua zi i-a venit echipa: trei insi, toti sub 30 de ani. Marti, tabla veche si ruginita a zburat de pe casa, fiind inlocuita de o membrana montata pe scandurile alea din curte. A mai durat fix trei zile ca sa termine montajul foilor de tigla metalica, plus jgheaburi, burlare si alte accesorii. Iar vineri, fix in timp ce ii ajutam pe baieti sa-si stranga sculele si sa scoatem resturile de tabla din curte, a inceput sa ploua. Cum ar veni, am avut si drive-test....

"Sa scrii si tu, ma, de lucrare, daca esti multumit. Mai suna unul, altul, ca pe tine te citesc multi", mi-a spus R. I-am promis ca o fac, dar am uitat, asa cum uit sa scriu despre o droaie de chestii misto. Mi-am adus aminte de promisiunea asta acum vreo luna, cand R. m-a rugat sa-i fac niste fotografii in showroom. Da, R. e om serios, cu firma serioasa, are showroom, nu bate palma cu tine pe santier sa te prosteasca... 

Asa ca scriu: daca ai de refacut un acoperis, sau de montat acoperisul unei case noi, si n-ai ales inca un constructor de acoperisuri, cauta firma asta si intreaba de Romeo Vladescu. Peste acoperisul casei parintilor mei au trecut deja patru ierni dintre care una extrem de plina de zapada, vreo zece furtuni serioase si vreo 100 de ploi. N-am un por, o gaura, o crapatura, nu exista vreo scurgere aiurea, nu s-a desprins nimic si n-am auzit vreun zgomot sinistru. Am toate motivele sa cred ca pe casa aia e o tabla de buna calitate, montata bine. Si ma bucur ca scriu, acum, la patru ani distanta, pentru ca povestea e sustinuta de testul timpului si nu ma veti suspecta de reclama mascata...

Thanks, R.!

Stii si tu vreo firma serioasa? Pomeneste-o aici: www.facebook.com/bogdanstoica.ro

Citeşte mai departe ...

O spălătorie auto mișto

Spre rușinea mea, nu știu cum se numește. E în nord, acolo unde șoseaua Nordului se întâlnește cu strada Găgeni. Lângă stația de microbuze cu trasee interurbane. Lângă depoul tramvaielor. Aproape de fostul Vinalcool. Pe aliniamentul spre Spitalul Județean. Pula mea, cred că am dat suficiente repere ca s-o găsiți...

De ce v-o recomand? Pentru că mie îmi dă o senzație reconfortantă, că unii dintre noi încă își mai urmează planul de a reuși in viață. Mai exact: pentru că patronii acestei spălătorii auto muncesc cot la cot cu angajații. 

Ce e așa important la asta? Mie mi se pare foarte important. Jumătate dintre patronii de afaceri, pe care îi cunosc, nu mai mișcă un deget în folosul afacerii lor. Iar, din cealaltă jumătate, o mare parte au făcut în așa fel încât să nu pună mâna niciodată, pe nimic. Nici presa n-a scăpat de boala asta snoabă și cretină: jumătate dintre cei care conduc redacțiile n-au habar nici de management editorial, nici de business-ul cu publicitatea. A fost însă, visul lor, să conducă ceva. Nu contează că redacția este condusă prost, este falimentară și fără o direcție. Scopul ei pe Pământ este să creeze un șef, cu tot cu cutumele sociale de rigoare.

Într-o țară în care munca a ajuns sinonim cu rușinea, să muncești în văzul tuturor, deși ești patron, a ajuns să pară un act de curaj, care-mi place la nebunie. Așa că mă puteți considera abonat la spălătoria auto din nord. Aia, de-acolo de unde șoseaua Nordului se întâlnește cu strada Găgeni. Lângă stația de microbuze cu trasee interurbane. Lângă depoul tramvaielor. Aproape de fostul Vinalcool. Pe aliniamentul spre Spitalul Județean. Pula mea, hai că o luăm de la capăt...

Citeşte mai departe ...
Abonează-te la acest feed RSS
© 2023 Bogdan Stoica