Cum ar putea Poliţia Locală Ploieşti să-şi tripleze încasările zilnice

De tot râsul comunicatul PLP: "Acțiunile de control cu privire la respectarea normelor legale de către operatorii de transport persoane, desfășurate de Poliția Locală Ploiești împreună cu reprezentanți ai Poliției Rutiere și ai Primăriei Municipiului Ploiești, au continuat și în zilele de 10 și 14 iunie 2011, fiind aplicate în total 28 de sancțiuni contravenționale în valoare de 6.750 lei. Verificările au fost efectuate pe străzile Nicolae Bălcescu, Alexandru Vlahuţă, Stadionului, Mihai Bravu, Nicolae Bălcescu, Democrației și Şoseaua Vestului.  Pentru asigurarea unui trafic civilizat și respectarea prevederilor legale în materie, conducerea Poliției Locale Ploiești are în vedere permanentizarea acestor acțiuni de control."

Idee: PLP ar putea să vină, în orice zi a săptămânii, pe strada Sinăii. Dacă blochezi cu două maşini capătul dinspre Republicii şi prima intersecţie, prinzi la mijloc câte 10-12 taximetrişti parcaţi ilegal. Şi dacă faci asta de trei-patru ori pe zi, faci încasări consistente.  

© 2023 Bogdan Stoica