v-a durut cand a batut-o politistul ala pe fetita, nu? si pe urma ce-ati facut?

NOTA 1 - Am o fata, de aceeasi varsta cu fetita batuta de seful politiei Neamt. Nu ca nu i-am dat o palma, niciodata... I-am avertizat pe toti cei cu care a petrecut mai mult de o jumatate de ora, toata viata ei, ca le rup mainile daca o ating. Pana pe la 5 ani, daca iti miscai brusc palma spre fata ei, ca si cum ai plesni-o, nici nu clipea, pentru ca nu stia ce-i aia. A trebuit sa vada cateva desene animate violente ca sa se poarte normal si sa se fereasca. Am inceput cu asta ca sa evit polemicile cu cretinii care o sa inteleaga ca sunt de acord cu bataile date de politisti minorilor care calca pe bec. Nu sunt. Ne-am lamurit?

Acum, un pic de atentie... 

In Romania, daca ai sub 14 ani si incalci legea, statul nu se poate indrepta impotriva ta. Conform noului cod penal, pentru minorii-infractori se iau măsuri neprivative de libertate. Ajung la inchisoarea speciala doar minorii care au mai săvârşit o infracţiune, sau cand pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de 7 ani sau mai mare. Ai spart o masina, sau ai talharit pe cineva? Politistul de la sectie te prinde, vede ca n-ai 14 ani, asa ca nu poate decat sa iti cheme parintii si sa le dea o amenda. Tu esti liber. 

In Ploiesti sunt cel putin doua cazuri de-astea. 1: Marghioleasa - o spalatoare de parbrize extrem de agresiva, care a generat chiar o campanie in oras, si impotriva careia nu s-a putut actiona pana n-a facut 14 ani. 2: Un pusti de 11 ani, din cartierul Cina, care are la activ, dovedite, peste 80 de spargeri de masini. Marghioleasa are parinti care o bat si o trimit sa faca bani. Pustiul este fiul unui hot celebru intre judiciaristi. Tatal lui l-a invatat sa fure. Si politistii turbeaza prinzandu-i degeaba in fiecare zi. "Iti vine sa mori, ma. Pai vine omul nemultumit, ca a fost atacat si talharit, tu muncesti ca boul cinci zile, strangi dovezi, il cauti prin tot orasul, il gasesti si in 30 de minute e liber din nou. Iti si rade in nas, cu toata familia dupa el. Unii fac misto de noi: bine, ma, nu mai fac nimic in Nord, daca te enervezi asa... De-aia le dam bataie. La unii merge, se potolesc. Incep sa planga, ca n-au ce manca, ca n-au unde sta..... Serviciile de protectie a copilului se feresc de cazurile astea. Mai sunam, pe sestache, cate un patron - care vrei un baiat la firma, sa spele masini sau sa faca curat prin sediu, le mai gasim unde sa doarma, dar doar unul din zece se potoleste. Nu ai ce altceva sa le faci".

Fetita batuta de seful Politiei Neamt este implicata in zeci de talharii. Impingea batrani pe scari, ca sa le ia geanta, banii, bijuteriile, dupa cazatura. Unele dintre victime au murit, dupa impact. Ce-a batut politistul de la Neamt este o fetita nevinovata si lipsita de aparare, dar si, cel mai probabil, un psihopat precoce, de sex feminim, cu apetit criminal. Si nu e singurul. Buletinele de presa ale IGPR sunt pline, in ultimii ani, de copii care bat, jefuiesc, violeaza sau injunghie alti copii. De fii care-si omoara parintii, de frati care-si violeaza surorile. Sunt copiii Romaniei moderne, o generatie degenerata, influentata prost de jocurile violente, de prea mult televizor, de proprii parinti, prosti sau rai, dar si de parintii natiunii, politicienii. Am vorbit azi cu vreo trei; toti mi-au spus ca n-au solutii legale ca sa schimbe rapid noul cod penal. Si asta mi se pare bizar. Cand fura, politicienii nu sunt deloc interesati sa caute solutii legale...

Repet, nu zic ca-i bine ca fetita aia a mancat bataie. Dar hai sa nu fim ipocriti, cand ne dam scandalizati pana la sufocare: n-ai fost niciodata tentat sa-ti carpesti copilul? n-ai fost niciodata dornic sa bati un copil, la scoala sau la gradinita, pentru ca ti-a lovit progenitura? n-ai vrut niciodata sa bati un copil al strazii, un cersetor, un parcagiu, sau un spalator de parbrize? 

Mai multe din această categorie: « ancondișonălii tipii care leviteaza »
© 2023 Bogdan Stoica